Prințesa Anne Wiazemsky s‑a născut la Berlin la 14 mai 1947. Romanul “Un an de studiu” le oferă cititorilor o plăcută incursiune în Franţa anilor 1960 şi ne aduce aminte, tuturor, cum un an poate aduce schimbări majore în viaţa unui om.
Totul începe simplu: „Într-o zi de iunie 1966, i-am scris o scurtă misivă lui Jean-Luc Godard, pe adresa de la Cahiers du Cinéma, strada Clément Marot nr. 5, Paris, arondismentul 8. În scrisorică-i spuneam că mi-a plăcut foarte mult ultimul lui film, Masculin feminin.
Și-i mai spuneam că sunt îndrăgostită de bărbatul din spatele filmului, că da, pe el îl iubesc. Am acționat astfel fără a realiza înțelesul real al anumitor cuvinte.“.
Astfel debutează o idilă care o aduce pe Anne Wiazemsky în mijlocul lumii fascinante a cinematografiei. Se căsătoreşte cu Jean-Luc Godard în 1967 şi ajunge să joace în filmele sale (şi nu numai).
Dar tocmai această poveste de dragoste este centrul romanului.
Pentru că, în fapt, aceasta îi schimbă traiectoria vieţii lui Anne. Veţi afla cum reuşeau să se întâlnească cei doi, cum mama ei a încercat să îi arate că relaţia nu este potrivită pentru ea, şi veţi cunoaşte trăirile ei, spaimele, dar şi bucuriile de tânără domnişoară şi, apoi, de soţie.
„Cu Jean-Luc mergeam la cinema. Își dorea să mă facă să țin la filmele la care ținea și el, iar acestea erau tare numeroase: ale lui Murnau, Renoir, Kzan, Fritz Lang, Rossellini și încă multe altele, fără a-l uita pe Louis de Funès, al cărui comic irezistibil m-a ajutat să-l descopăr. Comenta cu rafinament fiecare film, iar eu realizam în ce măsură cinematografia era vitală pentru el.”
“Acea primă noapte de la Paris mi-a împrăştiat toate temerile.”
“Asistam la scenă ghemuită în fotoliul din living, amuţită, împărţită între dorinţa de a izbucni în râs şi cea de a da în plâns. Într-o străfulgerare de luciditate am realizat că aceste două persoane la care ţineam, mama şi Jean-Luc, nu vor putea niciodată să se înţeleagă asupra indiferent cărui subiect, că nu vor vorbi niciodată aceeaşi limbă.”
“Un an de studiu” acoperă perioada 1966-1967, anul care, prin schimbările aduse, i-au marcat viața lui Anne Wiazemsky. Pentru cei mai puțin familiarizați cu numele său, adaug că Anne a fost actriță, realizatoare de filme documentare și romancieră, publicând 15 volume, unele recompensate cu premii importante.